Servicii medicale online Endocrinologie
Consultație online
Control online
Despre mine
Dr. Dascălu Ana Natalia este medic specialist endocrinologie, dedicată unei îngrijiri atente și personalizate pentru fiecare pacient.
Formarea sa profesională s-a desfășurat atât în România, prin stagii la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” și la Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”, cât și în Franța, în centre universitare de prestigiu precum CHU Angers — Centrul de Referință al Bolilor Rare ale Tiroidei și ale Receptorilor Hormonali —, CHU Brest și CH Annecy Genevois.
Practica sa clinică acoperi o gamă largă de patologii endocrine: afecțiuni tiroidiene, suprarenale și hipofizare, obezitate, tulburări fosfo-calcice, precum și monitorizarea unor patologii genetice rare (sindrom Turner, sindrom Klinefelter, hiperplazie suprarenală congenitală). A dezvoltat de asemenea expertiză în ecografie tiroidiană și educație terapeutică a pacientului.
A contribuit cu capitole de specialitate în volume de referință publicate în România și este implicată activ în cercetare clinică, având experiență în coordonarea mai multor studii internaționale. Colaborarea în echipe multidisciplinare și grija pentru fiecare pacient în parte definesc modul său de a practica medicina.
Vorbește fluent franceză, engleză și română (limbă maternă).
Experienta profesionala
- 01.01.2021–31.12.2025 — Medic specialist Endocrinologie, București, România.
- 01.11.2024–30.04.2025 — FFI Endocrinologie, CH Annecy Genevois, Épagny Metz-Tessy, Franța; activitate de spitalizare continuă, spitalizare de zi, ambulatoriu și gardă, cu managementul unei cazuistici variate de endocrinologie și diabetologie.
- 01.05.2024–01.11.2024 — Interne în Endocrinologie, CHU Angers – Centrul de Referință al Bolilor Rare ale Tiroidei și Receptorilor Hormonali, Angers, Franța.
- 01.11.2023–30.04.2024 — FFI Endocrinologie, CHU Brest, Brest, Franța; management clinic endocrinologic, diabetologic și al cazurilor complexe.
- 01.01.2021–31.07.2023 — Medic rezident Endocrinologie Adulți, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, București.
- 30.11.2020–31.10.2024 — Rezidențiat Endocrinologie – stagii în specialități conexe: cardiologie, diabet și nutriție, gastroenterologie, psihiatrie, bioetică, genetică medicală, pediatrie și endocrinologie pediatrică, în spitale din București.
- 01.08.2018–31.08.2018 — Bursă de vară în Chirurgie Cardiovasculară, Programul ZENITH (SOMS), TUM Klinikum Deutsches Herzzentrum, München, Germania.
Educație și formare
- 01.10.2014–30.09.2020 — Doctor Medic, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București.
- 1996–2000 — Rezidențiat în Endocrinologie, cu stagii de pregătire în specialități conexe.
- 2018 — Bursă de vară în Chirurgie Cardiovasculară, Programul ZENITH (SOMS), TUM Klinikum Deutsches Herzzentrum, München, Germania.
Competențe profesionale atestate
- 2024–2025 — Managementul clinic al patologiei endocrinologice complexe și al bolilor endocrine rare.
- 2024–2025 — Gestionarea pacienților internați și a cazurilor preoperatorii și postoperatorii pentru patologia hipofizară, suprarenaliană, tiroidiană și paratiroidiană.
- 2024–2025 — Diagnostic și tratament al diabetului zaharat de tip 1 și tip 2 și supravegherea diabetului gestațional.
- 2024–2025 — Diagnostic și conduită terapeutică în hipercalcemie și alte tulburări fosfo-calcice.
- 2024–2025 — Supravegherea și interpretarea testelor dinamice endocrine, inclusiv testul la Synacthen, hipoglicemia indusă de insulină și testele de supresie și stimulare.
- 2024–2025 — Consultații de specialitate pentru patologie tiroidiană, suprarenaliană și hipofizară și management hormonal în terapia de afirmare a genului.
- 2024–2025 — Evaluarea multidisciplinară a pacienților cu obezitate și educație terapeutică pentru pacienții cu diabet zaharat și obezitate severă.
- 2023–2024 — Coordonarea bilanțurilor anuale de urmărire clinică și metabolică pentru pacienți cu patologii genetice endocrine și anomalii cromozomiale.
Activitate științifică și didactică
- 2025 — Prezentare de caz „Particularități fenotipice în 46, XX DSD” în cadrul Forumului Tinerilor Endocrinologi, Brașov.
- 2022 — Capitol „Carcinomul papilar tiroidian din punctul de vedere al endocrinologului”, în volumul „Particularități ale carcinomului papilar tiroidian”, L.G. Eftimie.
- 2022 — Capitol „Managementul hipertensiunii arteriale la pacientul cu feocromocitom”, în volumul „Cazuri clinice interdisciplinare”, Editura Universitară „Carol Davila”.
- 2022 — Lucrare „Diagnosticul și tratamentul pacientului cu feocromocitom”, prezentată la Forumul Tinerilor Endocrinologi, București.
- 2022 — Prezentare de caz clinic „Managementul pacientului cu feocromocitom”, ESE Summer School, Innsbruck, Austria.
- 2023 — Participare la Congresul Național de Endocrinologie, Oradea.
- 2022 — Participare la EndoBridge, Antalya, Turcia.
- 2022–2025 — Activitate de cercetare și coordonare a studiilor clinice CORT125134-456, CORT125134-452, CAHmelia SPR001-203, CAHmelia SPR001-204 și PEC20022-NOVOGLUCOSE.
- 2022–2025 — Trainer în cadrul Conferinței Medicale Internaționale pentru Studenți (MEDICS), cu activitate de instruire în ecografie tiroidiană.
- 2018–2020 — Secretar General al Societății Organizația Studenților în Medicină (SOMS), organizație studențească orientată spre promovarea cercetării medicale.
- 2017–2020 — Membru în Comitetul de Organizare al Conferințelor Medicale Internaționale pentru Studenți (MEDICS).


