Clinica Medicus
Curiozitatea și setea de cunoaștere m-au adus în apropierea psihologiei, iar odată descoperit acest domeniu, am fost captivată de complexitatea minții umane și de modul în care gândurile, emoțiile și comportamentele noastre sunt interconectate.
De-a lungul anilor, experiențele m-au motivat să mă dedic continuu învățării și perfecționării, cu scopul de a deveni un profesionist competent și empatic, capabil să ofere suport și îndrumare celor care se confruntă cu dificultăți emoționale și psihologice. Astfel, psihologia a devenit nu doar o carieră, ci o pasiune și un mod de a contribui la bunăstarea comunității.